CSR este conceptul potrivit caruia toate companiile au o datorie fata de comunitate mai departe de aceea de a respecta legea. Pe scurt, prin CSR,”o companie se implica activ in a produce efecte pozitive, in primul rand pentru mediul social in care se gasesc consumatorii sai”. O buna strategie CSR a unei companii este aliniata la cea de business, este construita pe termen mediu sau lung si declinata in actiuni practice constante.
Nu am sa fac un top al campaniilor CSR in 2010 pentru ca asta ar insemna sa ii recunosc pe cei mai prezenti in mediul online (zona de unde imi iau informatia zilnica) si asta nu este neaparat relevant, dar pot sa spun ca mi-a placut Cicloteque. Pana in acest moment nici nu stiam cine l-a dezvoltat/ implementat ceea ce consider a fi un punct in plus pentru ca am apreciat ideea si nu compania din spate. Imi place proiectul pentru ca… suna simpatic si chiar daca le dau niste bani mi-au rezolvat o nevoie. Pot sa imi inchiriez o bicicleta, pe care nu mi-o voi cumpara prea curand, sa ma plimb cu ea in aer liber alaturi de prieteni.
Si parca mi-a placut si Tara lui Andrei, un proiect care nu a comunicat foarte clar toate actiunile minunate pe care le are in spate. Proiectul este un pas oarecum de asteptat din partea unei asemenea companii. Imi place ideea de a oferi comunitatii bani sa isi implementeze proiectele dar dupa ce au obtinut sustinerea celorlalti membrii.
Dar pentru a face proiecte CSR nu trebuie sa fii o companie care varsa taxe de milioane la bugetul de stat sau poate influenta economia tarii prin preturile produselor sale. Trebuie doar sa vrei sa te implici si sa ai un obiectiv clar.
Ceea ce nu am intalnit inca in campaniile CSR din Romania este zona de follow –up dedicata celor care s-au implicat activ. Toata lumea imi spune sa dau mai departe, sa nu raman indiferenta, sa donez, dupa care urmeaza liniste sau cel mult un email de multumire. As vrea sa stiu ce s-a facut cu cei 2 centi stransi de la mii ca mine si asta nu printr-un comunicat de presa pompos care arunca cu cifre ca sa il preia presa.
Poate ca in mintea mea asta ar face diferenta definitiva intre o campanie de CSR reusita si o actiune de marketing sau PR usor camuflata de intentii nobile.
In 2011 companiile ar putea constientiza mai puternic puterea acelui 2% dar si a angajatilor lor. Exista cauze pentru care merita sa lupti si care sunt mai apropiate de nevoile comunitatilor unde companiile isi desfasoara activitatea. Nu ma pot identifica nicicum cu sustinerea actiunilor UNICEF in tari din lumea a 3-a prin donarea 1 euro prin sms. In comunitatea in care traiesc exista probleme care pot fi rezolvate si ma influenteaza, mult mai aproape de mine, proiecte din Romania care, daca ar beneficia de banii astia, ar putea schimba lucruri in bine.
Mai mult decat orice, pentru mine, CSR inseamna ca tu, in interiorul companiei, ai facut tot ce este posibil sa dovedesti ca esti responsabil si abia apoi te indrepti catre comunitate.
Printati mai putin si nu mai puneti rapoartele pe tone de hartii. E un pas. Nu mai folositi sute de pahare de unica folosinta la birou si nu mai tineti toata aparatura in priza mereu. E un alt pas. Reciclati, pe bune, deseurile din firmele voastre.Oferiti-le angajatilor vostri cursuri prin care se inteleaga impactul pe care il pot avea asupra naturii si comunitatii si oferiti-le sprijinul si suportul vostru pentru initiativele lor. Transformati-va angajatii in ambasadori responsabili. Nu veti avea decat de castigat.
Nu doar banii varsati intr-un cont fac lucrurile sa se miste. 2h din timpul angajatilor companiilor voastre este o donatie valoroasa dar si o implicare activa care sudeaza relatiile dintre oameni si ajuta la construirea altora.
Varuiti un camin de copii sau un azil, aveti grija de copii unei mame singure care isi cauta de lucru, mergeti in scoli si vorbiti-le copiilor despre ceea ce faceti, plantati o gradina in jurul biroului.
In 2011, companiile care fac CSR ar putea incepe (sau continua) implementarea unor proiecte cu adevarat utile pentru comunitatea in care isi desfasoara activitatea. Daca donezi 50 de flori (pe care le-ai luat probabil cu discount) unor case de copii, singura diferenta pe care o vei face va fi ca presa va scrie despre asta si automat despre tine. Unde intra bunul samaritean in scena in acest caz?
Mi-e teama ca in multe cazuri in ultima vreme, proiectele CSR sunt create pentru a castiga premii (nu zic sa nu –i recompensam pe cei care le fac!), dar cateodata as vrea sa nu le mai vad in presa sub forma de comunicate de presa al succesului companiei ci as vrea doar sa aud oamenii vorbind despre ele.
Cunosc oameni si companii mari din Romania care doneaza sume importante de bani anual sau sustin cauze importante si nu stie nimeni nimic. Ei fac cu adevarat CSR!
Pe scurt, nu sunt dispusa sa penalizez sau sa recompensez companiile care fac CSR pentru ca sincera sa fiu nu cred ca acesta este raspunsul pe care ar trebui sa il caute vreuna dintre ele prin campaniile lor. Sunt dispusa insa sa ma alatur si sa sustin eforturile lor daca ma identific cu o cauza si cred ca asta ar fi raspunsul pe care ar trebui sa il caute ca rezultat al actiunilor CSR pe care le fac.
Acest post este,sper, un raspuns la intrebarile lui Dragos.
Merita Citit
CSR-ul – maturitate sau ipocrizie



2 comments
Bilantul Responsabilitatii Sociale pe 2010 « Dragos Dehelean – Relatii Publice si comunicare online says:
Mar 14, 2011
[...] Manafu, Andrei Bobocea, Costinel Mitrache, Leonard Bacica, Dumitrita Hirtie, Gabriel Solomon, Andreea Stan, Oana Barbu, Cristi [...]
Bicicletele sus pentru Cicloteque la Bilanţul Responsabilităţii Sociale « Cicloteque says:
Mar 18, 2011
[...] NewPR.ro [...]